Unde isi gaseste Ioana Sabau muzele sau unde o gasesc ele pe ea

Cu Ioana am povestit despre cum a ales să urmeze cursurile unei renumite facultăți de arte, deși în liceu parcă mânca matematică „pă pită”. Tot ea ne vorbește de ce anume o inspiră și ce face dacă se întâmplă să nu-și găsească muza. 

"Simt nevoia de a crea

pentru a aduce ceva bun în viața oamenilor."

Care este primul moment, pe care ți-l amintești, în care ai simțit nevoia să creezi ceva?

Am început să desenez văzându-mi tatăl și sora mai mare desenând, dintr-o dorință copilărească de a „fi ca ei". Am desenat constant pe parcursul anilor de școală (în caiete, pe foi luate din imprimantă), fără să mă gândesc neapărat de ce o fac, doar dintr-o dorință de a vedea cum liniile din mine ies la suprafață. Abia acum simt cum pentru mine ilustrația devine o limbă în care vorbesc, ascult și simt nevoia de a crea pentru a aduce ceva bun în viața oamenilor la care ilustrația ajunge într-o formă sau altă.

De la liceul de matematică la una dintre cele mai renumite facultăți de arte din Marea Britanie. Cum de ai făcut o astfel de shimbare? 

Privind înapoi, mi-am petrecut majoritatea timpului din liceu într-o incertitudine legată de drumul pe care voiam să merg. 

Îmi plăcea ce studiam, informatică și matematică „pă pită”, dar am cochetat constant cu mici proiecte de design sau ilustrație pe lângă. Am început să folosesc o tabletă grafică în clasa a IX-a. Prietena care mi-a făcut-o cadou a avut o influență mare asupra mea, a avut încredere că am potențial și chiar a scris o carte pe care mi-a dat-o în grijă să o ilustrez (eram la început și a fost o încercare destul de primitivă). Apoi, încet, am învățat să folosesc Illustrator, un pic de Photoshop, am făcut câteva logo-uri, mici proiecte, unele pe care le îmbinăm cu cele pentru școală, altele pentru cunoștințe, dar, inevitabil, am învățat din fiecare. 

Am ales să studiez ilustrația în UK la începutul clasei a XII-a pentru că experiențele din timpul liceului mi-au arătat că potențialul există în mine și poate fi cultivat. Cred că cea mai importantă parte a drumului ăsta, încă de la început, e susținerea din partea prietenilor și a familiei mele.

Sunt bucuroasă că lucrurile s-au întâmplat așa, altfel m-aș fi întrebat mereu „ce ar fi fost dacă”.

Pentru că ilustrația e un domeniu extrem de versatil, proiectele pe care un ilustrator poate ajunge să le facă sunt foarte variate. Mă atrag proiectele care aduc ilustrația aproape de oameni, poate de asta colaborarea cu Deviant Craft mi-a plăcut atât de mult! 

Nu neapărat, cred că gusturile din interiorul unui grup sunt în general foarte diverse, iar generalizarea ar face ca nuanțele să se piardă.

Cred că e pentru că îmi place mult sa privesc și asta se transmite pe hârtie. Îmi place să observ detaliile legate de oameni, așa că elementele astea se strecoară mereu în desene.

Cred ca pandemia mi-a dat timp sa analizez direcția în care merge ceea ce creez.

Că să răspund la întrebarea asta o să folosesc o analogie auzită de la altcineva: inspirația e ca o plantă: planta crește sănătos dacă e îngrijită și trebuie udată constant, nu doar atunci când devine veștedă. Fiecare din noi avem o plantă în interior pe care o îngrijim prin propriile metode. Pentru mine soluția e să ies afară des (plimbările în natură merg de minune), să citesc despre subiecte care nu au legătură cu ilustrația (nu strică să-ți lărgești orizonturile constant) și să am o sesiune bună de râs cu prietenii. În orice caz, nu poți să forțezi planta să-și revină, ci trebuie să ai răbdare, la urma urmei și dacă rămâi fără inspirație, e ok pentru că îți reîncarci bateriile.

Cred că e important să explorăm cât mai multe bucăți din noi, cât mai diverse, care ne formează pe noi ca întreg. Nu cred că poți să pui o pasiune deoparte, ea fiind parte din tine, ci mai degrabă poți să creezi ceva inedit aducând laolaltă toate pasiunile pe care le ai. Aspir să folosesc arta pentru a comunica mesaje ce au nevoie să ajungă la oameni, care să aducă un bine în viețile lor.

Autor: Ana Drăghicescu