"Tot timpul am auzit din partea familiei „fă ce îți place!”, iar ceea ce îmi plăcea era să desenez cu creioanele pe pereți."
Nu se va știi niciodată care a fost primul: oul sau găina. Așa cum nu se știe nici cât din spiritul creativ al lui Alex a provenit din mediul în care s-a născut și cât din propria fire. Totuși, pare că a nimerit în familia potrivită, căci parcă de când a venit pe lume i s-au pus în brațe creionul și aparatul foto.
Iată că vei găsi mai jos câte ceva din viața artistului Alex Antonescu. De la cum și-a petrecut copilăria, până la timpul petrecut în State și efectul pandemiei asupra spiritului creativ.
Crescând într-o familie de artiști, când ai simțit că a făcut click și pentru tine și că asta e direcția spre care te îndrepți?
Pentru mine, de mic, a fost ceva normal să fiu înconjurat de zona artistică, de spațiul creator. Cred că nu a fost neapărat un moment anume în care am știut că asta îmi doresc să fac, ci procesul în sine. De când m-am născut mi-a fost pus creionul în mână, aparatul foto și chiar am fost încurajat să mă exprim cu ajutorul trupului, cred că aceasta a fost influența baletului din partea mamei. Tot timpul am auzit din partea familiei „fă ce îți place!”, iar ceea ce îmi plăcea era să desenez cu creioanele pe pereți. Zis și făcut! Pe lângă această libertate maximă cred că a fost de mare ajutor și spațiul în care am crescut în sine; tot timpul am fost înconjurat de piese de artă decorative, aparate foto, filme, spectacole de balet, operă, muzică sau cărți, foarte multe cărți. Tot timpul am preferat să stau cu o enciclopedie în casă și să desenez un animal din ea în loc să ies la joacă cu copii.
Cred că un moment definitor pe care îl pot considera primul pas în direcția aceasta este acela în care la 4 ani am plecat la grădiniță. Prima grădiniță la care am fost înrolat a fost una de cartier, elementară, am urât-o. După un semestru de stat acolo am fost mutat la grădinița afiliată liceului de arte unde preda și mama, acolo am știut că vreau să rămân. Era totul colorat și aveam orele separate de desen unde toată ziua asta făceam, era perfect. Acolo am terminat și cele 12 clase și au urmat studiile în domeniu unde am rămas la fel de fascinat și implicat.
Dacă nu ai face asta, ce alt job te-ar atrage?
Cred că în afara zonei artistice/creative aș prefera să mă ocup de o mică afacere, să creez ceva al meu, poate nu legat de artă, dar să știu că eu l-am făcut. Totodată, având o mică afacere îmi pot gestiona singur timpul și activitățile, nu sunt dependent de un program prestabilit. Toată viața am fugit de programe și orare și am să tot fug, urăsc să am timpul presetat. Prefer să trăiesc haotic și în moment.
"Orice mic artist este promovat și încurajat. Este plin de galerii, mai multe decât Mega Image-uri în București."
Știu că ai petrecut ceva timp în State, ai observat diferențe de cum este văzută arta acolo față de România?
Da, acolo arta indiferent de modul de exprimare și execuție este apreciată, conservată, documentată și dezvoltată. Orice mic artist este promovat și încurajat. Este plin de galerii, mai multe decât Mega Image-uri în București, și există foarte multe evenimente sau practici care promovează acest domeniu; spre exemplu la unele cofetării prăjiturile sunt decorate de o persoană desemnată care doar cu asta se ocupă. Este plin de street art, muralul este la ordinea zilei, peste tot este câte ceva care să te atragă, să vrei să vezi, să vrei să cumperi. Cred că în joc intră și competiția mult mai mare de a fi văzut și recunoscut, indiferent dacă ești artist sau un magazin, fiecare luptă să atragă priviri, iar majoritatea fac asta prin artă.
"Ce o spune vecina dacă vede așa ceva?"
Spre deosebire de România unde consider că arta este încă ceva de nișă, „scump”, sau tabu, acolo lumea pune acest domeniu mai sus pe scara de nevoi pentru a se simți și a avea un nivel de trai mai bun. Chiar și prin vestimentație sau aspect cosmetic am observat că lumea este mult mai deschisă, nu le este rușine, fiecare face ce îi place și ce vrea. Cred că și la noi ar fi la fel, dar aici încă există frica de: Ce o spune vecina dacă vede așa ceva?
După părerea ta ce înseamnă arta în cultura contemporană?
Arta în contemporan, pentru mine, este cea care servește și unui scop, nu mai este doar pur vizual, are un concept complex prestabilit, o simbolistică și luptă să fie văzută prin multe altele. La cât de mult a evoluat domeniul pentru a putea crea ceva relevant ar trebui să servească mai multor nevoi, să fie un produs inovator, dar să și producă plăcere odată ce interacționezi cu el.
Pe de altă parte, teoretic arta în cultura contemporană poate fi orice vrea artistul să fie, un ready-made, instalație, un performance, o fotografie, sau mai nou NFT.
Care este cel mai provocator lucru în a fi artist?
Să trăiești de pe urma creației tale. Să te întreții strict din ceea ce faci.
Cum ți-a afectat pandemia procesul de creație?
Sincer să fiu, pandemia pentru mine a fost de mare ajutor, a fost momentul în care am putut să evoluez, am avut timp și am putut să fac click. Odată cu pandemia am putut să îmi definitivez un stil de ilustrație, am decis să îmi fac ilustrațiile publice și am semnat un contract cu agenția care mă reprezintă și în prezent. Am avut mai mult timp să experimentez și mi-a deschis multe uși în acest nou domeniu. Până atunci avusesem timp doar de graphic design și facultate, dar cu atâta stat în casă am putut să creez și ce îmi place mie și ce îmi doresc eu.
Care este illustrația de care ești cel mai mândru?
Cred că pentru mine, stând foarte mult cu ochii în ilustrațiile pe care le realizez, încep să văd doar defectele. Realizez că o ilustrație este apreciată atunci când îmi spune altcineva acest lucru și începe să îmi placă și mie din nou. Cred că în momentul de față favorita este cea cu personajul cu tatuaje pe tot corpul, desenând-se singur. Este o Ilustrație ce definește termenul „născut să desenez”, corpul personajului fiind nud, vulnerabil, „nou”, făcând referire la corpul noului născut, acoperit doar de propriile însemne artistice.
Crezi că este riscant să-ți susții cauzele în care crezi prin arta creată? Cum ar fi să-ți pierzi din public sau să creezi controverse?
Pentru mine arta pe care o realizez este ca un manifest, îmi exprim și îmi prezint propriile valori și credințe etice. Nu cred că este riscant să exprimi ceea ce simți și ceea ce susții. Până în momentul de față lucrările cu tentă politică sau cele ce discută despre probleme etice au fost cele mai apreciate și chiar dacă mai pierd pe parcurs câțiva urmăritori, nu mă deranjează. Iar când vine vorba de controverse și polemici, le ador, nu cred că există artă fără un hater sau cineva cu alte opinii, ceea ce mi se pare complet în regulă.
Autor: Ana Drăghicescu